Maine Unde

Am plecat spre sudul Americii de Sud si am ajuns in Uruguay, tara laudata pe internet si ghidurile turistice de toate soiurile. Ne-au fost recomandate locuri si parca am vrut si n-am vrut sa le vedem: Punta del Diablo, Cabo Polonio, Punta del Este, Montevideo si Colonia de Sacramento, toate aveau cate ceva de oferit. Insa am hotarat sa ne petrecem cateva zile in Montevideo, urmand sa luam busu’ spre Colonia de unde planuiam sa luam ferry sa trecem in Buenos Aires. putine avem de spus despre tara asta, cu un relief plat, iesire la ocean, o tara mica (cea mai mica din America de Sud se zice insa mai mare decat Anglia sau statul Florida). Ne-a parut si scumpa.am luat-o la pas prin Montevideo incercand sa descoperim acea capitala vibranta, catchy, fresh, etc. si am inceput bine cu street art, un perete plin de povesti. dupa ce ni s-au mirat ochii ca am vazut masini noi, cu caroserie stralucitoare, am dat si de bolizii timpului abandonati pe strazi. Si stati.. ca mai avem povesti de spus despre masinile din Montevideo. am gasit chiar si un Oltcit! Adica din Olt! Eu stiam ca are probleme cu dinamul daca ia apa, cum o fi traversat asta oceanul?!?Palatul Justitie si florile comuniste, prezente in piata ampla ce-ti spune ca orasu-i prosper. La doua-trei strazi mai in spate, realitatea bate la usa. O strada ampla in care rasuna muzica latino, plina de vanzatori ambulanti.

Dupa ce ne-am plimbat cateva ore ne-am alaturat unui grup pentru un tur turisric in oras in ideea de a intelege ceva mai multe despre ei si cultura lor. Rezumat: o tara neajutorata, cotropita de toate popoarele puternice ale timpurilor, au fost sub conducere prortugheza, spaniola, britanica, braziliana, pana cand si-au castigat independednta si apoi rascoalele au fost doar interne intre putere si opozitie. 3.4mil de locuitori iar aproape 2mil din ei locuiesc in Capitala.

In piata aceasta se aduna lumea cand protesteaza sau cand sarbatoresc vreo victorie de orice fel, inclusiv victoriile echipei nationale de fotbal. Cladirea din mijloc este este resedinta presedintelui, un fel de Cotroceni dar de sticla caci ei pun mare pret pe transparenta politica. Cea din stanga a fost initial gandita ca un hotel, designul fiind al unor italieni. Lucrurile nu au mers prea bine asa ca l-au vandut bucata cu bucata si acum sunt locuinte particulare. Wow!

Statuia este a eroului tarii, Artigas, care a declarat independenta Uruguayului. Sub statuie este cutiuta cu cenusa eroului national.

Au 3 lucruri de care se mandesc in politica progresista pe care o au de vreo 10 ani si le-a adus nu numai stabilitate economica dar si crestere prin reducerea numarului de locuritori ce traiesc in conditii de saracie extrema, niveland paturile sociale. Acele 3 lucruri sunt:

– legalizarea avortului intr-o regiune supravegheata de Biserica Catolica

– legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex

– legalizarea consumului, cresterii si distributiei de canabis. Guvernul invita companiile private sa investeasca in cultivarea canabisului pentru ca productia interna nu este suficienta pentru populatia proprie. Rambla, faleza orasului nu-i nicidecum asemanatoare cu cea din Barcelona, are 21km si poti intalni localnicii cu Yerba Mate in mana, pescari sau plajari. tot in Montevideo am luat si primele lectii de tango. Uruguaienii spun ca Tango-ul si Yerba Mate sunt de-ale lor. Argentinienii au avut grija sa zica ca-s ale lor 🙂

Si cam atat despre capitala prafuita, cu strazi plombate, gri, abandonata si trista pe care am gasit-o la inceput de an caci ne-am luat bagaju’n spate si am plecat cu busu’ spre Colonia de Sacramento, cea mai veche asezare uruguayana, parte din patrimoniul UNESCO. Doar ca prima aventura neplacuta de pe continent urma sa se intample…. lui Dani, i s-a furat telefonul in timp ce amandoi dormeam. Si de aici… o intreaga nebunie, dupa cum o relateaza insusi pățitul:

Am descoperit treaba asta aproape imediat dupa ce s-a intamplat, adica probabil in 10′. Telefonul fusese in buzunar si acum nu mai era. L-am cautat pe jos, pe sub scaunele noastre si ale altora. Un domn de langa noi sugera ca a alunecat. Eu am sugerat ca a vazut cine l-a luat sau ca poate chiar el a avut ceva de-a face cu asta, insa ne-a invitat sa ne uitam in lucrurile lui. Saracul, el nici macar nu avea telefon…

Ca si cum as fi vorbit fluent spaniola de la o varsta frageda (nevoia chiar te invata), am scris un biletel in care promiteam o recompensa substantiala si explicam ca nimeni in afara de mine nu putea folosi acel telefon, fiind blocat.

Anca a mai scris un biletel similar staff-ului, care a vrut sa ne reaminteasca faptul ca ei nu au nicio raspundere pentru furt si ca nu exista camere in bus.

Nu am reusit sa facem nimic pana la destinatie, asa ca suparati foc am pornit spre sectia de politie sa declaram furtul. O alta experienta lingvistica interesanta, cu un politist dotat cu… smartphone si google translate, insa am reusit dupa aproape 1h sa finalizam si sa pornim spre hostel.

Pana a doua zi la pranz aveam sim-ul schimbat (multumim Bogdan si Cristina!!), aplicatii bancare instalate si configurate pe alt telefon, diverse alte conturi blocate precum si niste teorii legate de cine ar fi putut lua telefonul, asa ca in jur de 12pm am pornit spre Colonia Valdense in care am crezut noi ca au coborat hotii. Aici speram sa gasim inregistrari din autogara, insa aceasta nu exista. Era o simpla statie. Am cautat alte camere de luat vederi, am discutat cu oamenii locului, am declarat si aici furtul la sectia de politie si cand tocmai voiam sa comandam ceva de mancare in localul in care asteptam „patroana” sa vina sa ne arate filmarile, primim un apel. Cineva ne gasise telefonul si voia sa ne intalnim in orasul din care plecasem.

Cum nu sunase de pe numarul lui pentru ca nici el nu avea telefon, am reusit sa-l conving sa imi dea o poza ca sa il recunoastem, iar eu, la randu-mi, i-am dat o poza cu mine.

O ora si doua autostopuri mai tarziu, primul dintre ele fiind in bena unor tipe super cool care veneau de la plajă,

am ajuns in autogara si ne-am impartit unghiurile de supraveghere, stand spate in spate 😎. Am asteptat o chinuitoare ora pana cand a aparut un baietandru de 17-18 ani cu telefonul si cardul invelite intr-o punga, dar si cu biletelul pe care-l dadusem vecinului de scaun. Asa a iesit la iveala si adevarul despre vecinul de scaun, care l-a luat si l-a inchis imediat… Precipitat, pustiul ne-a explicat ca l-a gasit impachetat, langa gardul autogarii. I-am oferit totuși cativa dolari ca recompensa, ne-am recuperat bagajele si am evacuat imediat locul, orasul si chiar țara, cu un ferry catre Buenos Aires, 🇦🇷.

Astazi am fost intrebati daca ne-a lipsit ceva de cand suntem pe drum… raspunsul: da, ne-a lipsit telefonul putin😂😂 in rest, am plecat foarte bine pregatiti si echipati de acasa.

Si da, plecam din Brasil. Nu o sa incepem sa filozofam dar am ajuns la cateva concluzii: ne-am simtit minunat langa cei pe care i-am intalnit, a inceput sa ne placa portugheza, e o tara incredibil de frumoasa cu oceanul vedeta principala, dar si cu ape curgatoare, cascade, munti, fauna si vegetatie spectaculoasa. Am avut multe wow-uri, once in a life time-uri, first time-uri, am invatat sa gatim pe limba lor, sa ne distram cu ei, ca ei si cate si mai cate…

Dar inainte de a pleca din Brazilia, am fost pe ici pe colo asa ca, introducem: … Foz de Iguacu – Brasil, loc de te lasa cu gura casacada 😮. Parte din cateva liste de minuni narurale ale lumii, Foz de Iguacu este cel mai mare ‘ansamblu de cascade’ din lume. In functie de debitul apei, pot fi pana la 300 cascade de toate dimensiunile. Se afla pe raul Iguacu, afluent al lui Parana si se varsa formand granite naturale intre Brazilia (ce vine cu cel mai mare aport de apa, peste 80%), Argentina, ce are probabil cele mai frumose privelisti si cu Paraguay, un stat destul de amarat intre acesti doi colosi, fara iesire la cascada dar cu granita de rau.

Fauna din parcul national este, deloc surprinzator, wow! Am vazut soparle mari si grasute dar si mai mici, gen gusteri, un soricioi mare, mare cu urechi rosii (as spune Chiupacabra) niste bursuci cu nas mare numiti quatis. Prin parcul national erau bannere legate de comportamentul acceptat la intalnirea cu leopardul.. insa noi, din pacate, nu ne-am intalnit cu el.

Devil’s Throat

Mike & Ash, doi baieti din UK, stabiliti in Australia, intalniti in autocar in drum spre Foz cu care am petrecut cateva seri pline de rasete si povesti de pe la casele noastre. Ah! Asa ne-am petrecut noi Craciunul lui 2018, la Cataratas 😎

decoratiunile lor de Craciun ce au si poveste de taiere bugetara si oprirea risipei banilor publici pe decoratiuni de sarbatoare si asta pentru ca probabil tara asta e in sarbatoare mai mereu.

in Foz am intalnit-o pe Tabata (Batata sau Chiabata cum ii mai spuneam noi) impreuna cu care ne-am distrat pe cinste! Seara de Natal am petrecut-o cu cei de la Tetris Container Hostel si tare ne-a placut, cam cat de tare ne-a durut capul a doua zi. :))

a doua zi de Craciun, am luat-o pe Batata si am plecat fuga pana’n Argentina, unde am fost intampinati de un domn (ofiter vamal) aproape la fel de impresionat de prezenta unor romani acolo pe cat de entuziasmati eram noi ca numai ce ne stampilasem pasapoartele cu inca o viza de intrare.

Devil l’s Throat din Argentina. Halucinant.

Lower & upper trilha (trail) ofera ceva surprize. Cascade mici si mari, pe un nivel sau pe mai multe, mai inguste sau mai late, zgomotoase, curcubeie, pasari rapitoare, nerapitoare, somni imensi vazuti in apa clara a raului,

va spunem, Foz de Iguacu … o nebunie curata! Spotlight so far! La intoarcere, autobuzul care ne ducea la loc in Brazilia, a uitat sa ne mai astepte la granita dupa controlul pasapoartelor si a plecat fara vreo 20 dintre pasageri 😮. Varianta cea mai scurta si fara batai de cap a fost sa mai platim un bilet pentru urmatorul autobuz care ne fusese martor la aventura

ziua a 3-a de Craciun, am petrecut-o in Paraguay, caci se zice ca noua ne sta bine cu drumul. Asta nu inainte de a cunoaste prietena gazdei noastre si familia ei la care am ajuns pentru ca in cartierul in care locuisem noi se lucra la conducte, asa ca nu aveam apa. Ne-au placut mult oamenii, iar puștiul ne-a surprins cu engleza lui foarte buna si curiozitatile de genul ce limba se vorbeste in tara voastra? sau voi va spalati in fiecare zi? Hmmm

in Paraguay am stat cat sa bem o bere adusa in frapiera plina de gheata pe care am folosit-o sa ne racorim, căci sa fi fost vreo 35-36 de grade. apoi pe Moto-Taxi dupa o negociere stasnisca (ne lipseau ceva zabrauti de la pretul intreg) am ajuns la Rodoviaria (autogara) Foz de Iguacu, acolo unde ne-am dat seama ca mai avem doar 20 de min pana la autocarul spre Florianopolis, nu 1h20′ … telefoanele erau sa ne joace o festa pentru ca se schimbasera pe ora Paraguayului, insa universul a lucrat pro Anca&Dani!💪dupa 18 ore de mers cu autocarul, am castigat o noua prietenie! Nu stim cum o cheama, seamana cu Salvia 😍 i-a placut tare mult de noi.

la primele gazde am gasit multa culoare, galagie, veselie si muzica. Doamna gazda era foarte vorbareata, calatorise in toata Europa, mai putin Romania si Bulgaria. Vorbea o engleza simpatica si ne-a pregatit un mic dejun delicios!

domnul gazda avea o trupa de muzica care s-a reunit la un BBQ brazilian, asa… de sambata dupa-amiazao familie de bufnite hotarata sa-si apere cuibul sapat in mijlocul bulevardului. Mai tarziu au aparut si ceilalti doi frati 😍muntele cu doua palariiah, ziua asta…

le-am vazut din departare 👁; am alergat pana la ele; am ajuns, un stol de kiteuri frumos aranjate pe iarba, la umbra; l-am domolit pe unul, chiar de mi-a luat aproape doua ore; recompensa a fost pe masura, am alergat pe apa si am zburat amandoi. la sfarsit eram epuizati, el era chiar si un pic dezumflat

tarifele de inchiriere erau pe principiul esti de-al nostru sau esti gringo, caz in care era mai scump. Tabata ne-a facut o surpriza si a venit dupa noi in Floripa, sa mai petrecem putin timp impreuna.

am savurat un autentic show stradal de Capoeira, o arta martiala afro-braziliana ce imbina muzica, dansul si acrobatiile, nascuta pe taram brazilian prin secolul 16Leandro, un vecin foarte prietenos din hostelul in care ne-am petrecut cinci nopti, stie engleza pentru ca a lucrat doi ani in Dublin. A promis ca o sa ne viziteze in Bucuresti . Te asteptam, dar stai sa ajungem ca nu prea ne grabim 😋cand ne plimbam pe plaja asta, cam pe la asfintit, am vazut multi crabi, aproape de mal. Mai tarziu am intalnit un localnic cu o geanta plina de clesti nervosi. Metoda banala de pescuit ne-a dat idei. Asteptam urmatorul loc in care sa-i intalnim 🤤

curtea hostelului lui Victor, un rugbyist care de 17 ani sta aici, pe insula.

o curte retrasa de la strada, in mijlocul naturii, cu cei mai batrani banani intalniti, cu o piscina simpatica, cu un foisor unde se mai aduna lumea sa cante la chitara, cu hamace si cu leaganul acesta. Un hostel ce nici nu cred ca avea usi la intrare sau, daca avea, erau mereu larg deschise, cu niste canapele mari si comode impartite cu cainii casei. Toata lumea avea bagajele in camere descuiate permanent, cu o masa era mare si primitoare la micul dejun. Intr-una dintre dimineti ne-a vizitat o familie de maimute pitice, cu pui, care au primit toate bananele din casa 🙂una din metodele de a ajunge pe plaja, este de a traversa niste dune de nisip. Dune care arata ca un munte inzapezit. Dune de pe care, cateva sute de metri mai sus, se dadeau nisipbord-istii pe burta sau cu placile in picioareultimul apus din 2018asa cum ne doream inca inainte de a pleca, revelionul l-am facut pe plaja, alaturi de gasca de la hostelinsa nu eran numai noi. Plaja era plina ochi. Fiecare grup se distra in felul lui, avea propriul bar portabil, eventual si ceva muzica sau

cantau impreuna. Tot mixul de oameni arata pregatit de noul anfocul de artificii, desi nu cel mai grandios vazut vreodata, ne-a dat cu emotii. Emotii de an nou, emotii de calatorie, emotii de picioare desculte pe nisipemotii de la dorintele pe care ni le-am pus in timp ce saream cele sapte valuri, conform traditieiemotii de oameni frumosi, deschisi si sufletisti. Brazilia ne-a mers la coração ❤️. Multumim!party boy prea obosit sa mai dea like-uri la pozele de pe plaja

Acesta a fost hostelul, aceasta a fost insula, aceasta a fost tara. 🇧🇷 Brazilia 🇧🇷

De la 10,500 km departare, fix din emisfera sudica de la Tropicul Capricornului, va uram cele firesti de Crăciun si nu in ultimul rand, șorici placut! 🤤

acesta este Theo, proaspatul nostru prieten si minunata lui familie 😍

Tocmai am „decolat” spre Foz do Iguaçu, unde promitem ca o sa ne placa tare mult

Si spuneam ca am plecat din Maranduba la Rio de Janeiro, doar ca nu aveam cum sa ratam niste plaje recomandate de localnici. Gandul ne-a ramas nitel in Maranduba, precum pozele facute de profa de yoga la o ora matinala, indecent pentru vacanta as adauga.

gringos in (ne)actiuneun zambet ce nu prea ne apartinea… oare stiam ca Rio nu avea sa ne ofere acoperis deasupra capului in seara aia?

Cred ca da, căci am ajuns in Paraty

unde orasul era impodobit de Craciun cu decoratiuni din sticle de plastic, de Coca Cola la PET. Ahh, un lucru frumos despre oamenii astia: ei stiu ce inseamna sa tina plajele curate si continua sa isi educe populatia in sensul asta. Mai mult, sunt localnici ce strang plasticul adus de ocean pe plaja.

unul din cele doua rauri ce taie micul orasel vine din muntii cu paduri tropicale si se varsa in cel mai calm ocean. O multitudine de insulite din imediata vecinatate ii tin dos ferindu-l de agitatie. fiecare proprietate care are iesire la rau, a amenajat-o cum a putit mai bine. Unii au pus bancute, unii piscine, unii au facut baruri si restaurante

total intamplator, ne-am nimerit cand se strangeau la o repetitie pe plaja ceva care sa ne reaminteasca cat de departe suntem de acasa

centrul vechi este pavat cu pietre mari, ceea ce face dificil mersul cu o inghetata in mana, spre exemplu 🙊

Pentru ca masinile ori nu au voie ori e prea dificil sa intre, am gasit cai legati de palmieri. Arhitectura este liniara, dar curge frumos prin fata ochilor. Un alt lucru pe care l-am aflat este ca aeroportul din Paraty nu are nicio cursa programata, fiind deschis numai pentru zborurile cu elicoptere sau avioane particulare din Rio sau SP

revenind la activitatile noastre zilnice, de calatori cu norma plina, aici am luat caiacul, am explorat si ne-am relaxat dupa ce ne-am negociat pretul cu un catalonian proprietar de SUP-uri si caiace. A cedat cand i-am spus de unde venim, dupa ce tocmai refuzase sa negocieze cu un neamt. Avantaj neasteptat pentru romani 😎obiectivul era sa ajungem la … the Mangroves… wow! Copaci ce cresc in apa sarata a oceanului… si respira prin radacinile ce le scoate din pamant.

am primit instructiuni sa gasim intrarea printre copaci, unde, in totala liniste se miscau crabi… multi, colorati, mari si mici, in apa, prin mâl si pe crengile copacilor. Impresionant! la iesirea din padure, am dat de pasarile locului, stau la apa precum pelicanii in Deltacaldura, apa te cam indeamna la scaldat.

Am ocolit doua insule micute si patru ore mai tarziu returnam caiacul

ziua urmatoare, la capatul unei calatorii de 3,6 Reali, adica tot cam atatia lei, autobuzul ne-a lasat in Trindade, alt loc venit cu recomandare

in prima zi am ratat niste plaje asa ca am revenit, la timp ca sa prindem o demonstratie de dans contemporan

am fost la o cachoeira (cascada) sub care am facut masaj, iar mai apoi am pus hainele la uscat. Apa e calduta, cu valuri mari si totusi limpede, te imbie sa stai nemiscat, plutind in nestirebun, deci ne mai si gatim. Pește de data asta, de la pescaria din cartier ceea ce parea sa nu se mai intample, intr-un final s-a intamplat. Am ajuns in Rio, capitala culturala a Braziliei. Singurele lucruri pe care le stiam, statuia si favelele. Si pericolul de pe strazi care era adus in orice discutie despre oras.ne-am ales un cartier recomandat ca „sigur” unde ne-am cazat si am iesit pe strazi sa prindem agitatia. Nimic out of the ordinary

dis de dimineata, asa cum ne sta noua bine, am plecat in cautarea mantuitorului. In spate e „dealul” de 700m pe care l-am luat voiniceste la picior, trecand prin Parcul National Tijuca.

Ce am citit despre parc, este ca prin anii 1850 un imparat a angajat pe cineva sa replanteze soiuri tropicale in locul trestiei de zahar si arborilor de cafea existente la acel moment. Acesta, impreuna cu 6 sclavi, a plantat in 12 ani vreo 70.000 de specii exotice. Impreuna cu regenerarea naturala, actiunea a dat nastere celei mai mari paduri tropicale dintr-un orasun fluture cu un ochi urias pe aripi, dar care nu a reusit sa ne pacaleasca. Bine, cred ca nici nu a vrut, ca a stat cuminte la pozăsemn!in sfarsit am primit binecuvantarea de la capatul traseului. A venit de sus, de la 30 de metri inaltimepe langa maimutele ce se jucau la o inaltime sigura pentru ele, am vazut si un Tărzănel pe lianetotal neasteptat, am dat de un acvariu intr-o mica man-made grota. Tot in parcul national din buricul targului am dat de o pestera cu stalagmite si stalactite naturale de data asta. Resedinta Fam Lagoa, ce a schimbat gradinile interioare si cele exterioare din still englezesc in stil italian iar in interior aveau o piscina maaaare si muuulte coloane. Familiar.Valurile din Ipanema mascheaza o aglomeatie maaare dintr-o banala zi de marti. Apa este foarte curata, clara, verde iar nisipul este findupa cum spuneam, aglomeratie mare pe plajafortul din Copacabana, construit pentru (evident!) apararea orasului Rio pe la inceputul anilor 1900. Motoarele celor doua tunuri, camera de comanda, depozitele, camerele cu dusuri si WC-uri sub pamant ofera adapost pentru orice situatie. As spune ca incap cam 100 de oameni acolo … dar ce face Rio cu restul de 6.5 mil? cat stateam pe acoperisul fortului, ne-a survolat un elicopter al politiei militare, care mai apoi s-a dus la o insulita aflata la vreo 4 km departare si a inceput sa traga catre ea. Exercitiul a durat cam un sfert de ora, timp in care se auzeau, cu intarzierea data de distanta, rafalele de arma automatain partea cealalta a noastra, pe deal, se vede o favela, probabil unul dintre motivele antrenamentului de azi…

evolutia sau mai degraba involutia din Rio

mai stam o zi aici, plecam spre Sao Paolo sa ne recuperam niste bagaje si sa-l intampinam pe Theo 🐣

ca tot veni vorba, am uitat sa va aratam cum se danseaza in 8 luni jumatate 😲

Dupa cum spuneam, am plecat spre Rio de Janeiro (tot imi vine sa-i spun Rio dar nu stiu daca e acceptat) si …. azi am ajuns! Yay! 🌴☀️🇧🇷

Revenim curand!

Zilele trec in ritmul lor, adica lent. Lent si frumos am vrut sa spunem. Iar cand stai, nu prea ai ce scrie, asa ca nu ne mai trageti de urechi ca o facem rar 😜

Totusi, sa nu credeti ca am stat chiar tot timpul. Am facut un traseu pe o peninsula din apropiere, traseul celor 7 plaje. Pentru ca era totusi la cativa km departare, am zis sa incercam hitch-hicking. Asa am ajuns la inceputul traseului si de la ultima plaja pana in fata casei.prima plajanu te astepti ca turul celor 7 plaje sa fie cu urcari atat de mari. Bun workout pe ziua asta!

o confruntare ca de la barbat la…. crab. Oceanul a castigat.o ingramadeala de bambusi de care inca ne minunam de cate ori o intalnimSi iar prin Mata Atlantica

si iar mai vedeam o plaja, doua… poate 😍nod pietonal important

oceanul a fost agitat astazi. Surferii locali ne-au spus „the water is bold and strong today. We need to respect the ocean”. No surf 😕

meanwhile in Bucharest… se bea bere artizanala direct din microberaria noastra. Cheers!

iarna pe ulita de George Cosbucsaomare aglomeratie azi! Oaspeti dragi, Alice si mama ei. Ah, noi eram oaspetii :))mic dejun ca in familie mareIn sfarsit am facut si noi un gratar brazilian. Noroc ca au stat cu ochii pe noi, altfel iesea mai ca in Ro 😀. Bananele de jos au fost coapte si unse cu unt, zahar si scorți. Mmmmm

ziua urmatoare nu ne-am sfiit sa inovam in materie culinara: shrimp risotto si scarita de porc 😂

Yup, it was all about food today! Tarta de mere, brigadeiro pe blat … You name it, we can do it!

paznicii cartierului. Stau in echipe de cate doi. La nevoie se urca in copaci sa aiba vizibilitate mai mare. Ceilalti soldatei nu erau pe turaCainele acesta e caine de surf, adica isi asteapta stapanul pe plaja cat timp el da lectii de surf sau se da cu placa. Nu s-a plictisit nici macar o clipa! O noua zi! Azi mergem la yogaaaa! Si suuurf!

de la dreapta la stanga: gringa, profa, gringo.

Inca o lectie de yoga. De la 8:30. Astia sunt tare matinali, se stie 😜. Ea e profa noastra, ii multumim ca ne-a acceptat si ne-a facut sa ne simtim bine. Lectia a fost superba, am mai vrea!

Sunt extraordinari oamenii din zona asta. Intr-una din zile, la magazin nu a functionat cardul, dar pentru ca ne cunosc ne-au trecut „la caiet” 😲o alta prietena, căci avem tare multi 😂, ne-a imprumutat placa ei de surf. Evoluam incet si sigur. Combinam tactici de pe youtube, ce ne-au aratat profesorii prima oara si ce vedem pe apa la ceilalti.

Nu prea am facut tot ce ne doream in Maranduba, dar am hotarat ca azi e timpul sa plecam catre Rio de Janeiro. See you soon, Maranduba beach! 🏄🏻‍♀️🌴🌿☀️🤸🏽‍♀️

nu sunt prea multe de facut pe aici, mai ales in zilele in care chiar iti propui asta, dar chiar si-asa

am iesit in soare-afara

ne-am tinut nebuneste de-o mana

ne-am plimbat pana la capatul plajei,

Am facut piata impreuna si gata, am ajuns inapoi ☺️

Ah, da, Vama Veche, asta am cantat pe drum. Previzibil, nu?

PS Ovi, la multi ani!

PPS ne intrebam, oare Mos Nicolae vine si la sandale?

… s-a intamplat ceva ingrozitor 😱. In loc sa stam relaxati in noua noastra casa, fiecare in hamacul lui sau amandoi intr-unul sau poate in piscina asta minunata…

…am mers pe plaja unde am intalnit doi oameni ce ne-au luat din mana 200 de Reali! A trebuit sa ne intoarcem repede acasa si sa ne dam cu Bepantene pe toate ranile de pe corp. Ranile facute de primele lectii de SURF!!! 🏄🏻‍♀️🏄🏄🏻‍♀️🏄🏄🏻‍♀️🏄🏄🏄🏻‍♀️🏄🏄🏄🏻‍♀️🏄🏻‍♀️

Abia acu ne relaxam asa ca va salutam de la piscina 😎

Revenim la 1 Decembrie, pe care l-am sarbatorit cateva zile la rand. Avem mai multe motive…

Prima zi oficiala de vara in emisfera sudica 🙃🙂

Din hamac cum am promis, insa inca nu de sub palmieri.

Aici, iar ne-am ranjit cu localnicele ce au pus si de un dans contemporan pe plaja.

Happy Birthday Felix! Thanks for hosting us for a few hours!

Patriotism peste granite

Os fofos do Romania. Saude!

Aroma de ciunga Turbo 🏎🏎🏎

Si, pan la urma ne-am oprit si la barul din coltul strazii pentru o ‘cerveja gelada’.

Desi nu parea deloc sa fie asa, cu toate masinile ordonat asezate la coada de ferry din seara de duminica in care am ajuns pe ea, insula aceasta avea sa fie cea mai mare surpriza a noastra de pana acum. Dar sa le luam pe rand.

Plecarea din Sao Paolo nu a fost lipsita de peripetii. Ne-am luat timp sa ajungem la autobuz ca si cum am fi plecat spre Gara de Nord, adica insuficient. In lift ne-am adus aminte ca nu mai avem cash, deci nu putem lua trenul. Solutia a urcat in acelasi lift pe la etajul 15. Un vecin pe care l-am intrebat de ATM-uri si care ne-a explicat cam cat avem de mers pana la ele. Cum deja cunoastem cu autostopul, l-am rugat sa ne lase la unul in drumul lui. Dupa ce ne-am inteles cu homeless-ii din banca, am scos necesarul de cash si am plecat spre statie numai ca sa ne dam seama ca o sa ratam plecarea cu autobuzul. Cu 4 minute. Urmatorul a fost peste 2.5 ore, dar am avut timp sa facem niste reparatii la un rucsac si sa scriem postul anterior.

Autobuzul a fost incurajator de confortabil, calatoria, deci, scurta, pe serpentine ca ale noastre, de la munte, doar ca in loc de brazi erau palmieri 😎

Imediat cum am coborat de pe ferry, gratuit pentru calatorii cu rucsac in spate, am mers spre „orasel” in cautare de cazare.

Dupa ce ne-am facut o idee de preturi, hoteluri si hosteluri, am intrat intr-un magazinel sa ne luam mancare si am ales locul in care sa stam.

Hostel, primul. Ni s-au explicat regulile, cum ca suntem ca o mare familie, ca avem grija unii de altii, ne spalam vasele dupa ce le folosim si la ora 10 ne culcam. Asa ca ne-am apucat de gatit. Sandvich-uri. Cu bere.

Cei care chiar gatisera, ne-au adus o mare farfurie de paste braziliene (sau poate carbonara). Noi le-am impartit ciocolata cu rom. De Romania. Am mancat, am rasfoit un ghid de calatorii Lonely Planet din biblioteca locului si ne-am retras la culcare.

Dis de dimineata, pe la 9, am mic-dejunat si am cedat insistentelor unui coleg de camera de a merge impreuna spre niste piscine naturale. Am impachetat la urgenta, am trecut pe langa barul meu,

si am luat autobuzul cu totii. Noi am coborat la capat si am intrat pe traseu spre Bonete, care incepea cu un drum forestier. Pana la jumatatea lui ne-au cules doi noi prieteni cu masina lor. Sarah din Brazilia si Graham din Irlanda. Cu ei am petrecut inceputul si sfarsitul ploii. Ne-am luat ramas bun si am inceput traseul. Nu prea stiam ca o sa ne ia atat de mult, insa padurea tropicala ne-a surprins cu lianele ei, pasarile colibri, ciocanitoarele, cascadele si vegetatia abundenta dar niciun plop. Unele radacini erau chiar mai inalte decat noi

urme de localnic versus urme de noi

o funie in caz de urgenta

7 ore incheiate am carat rucsacii in spate, pana sa ajungem aici

Oceanul! Prima oara fata in fata. Picioare fericite, noi fericiti

Cativa surferi, un apus superb si o negociere mai tarziu, ne-au adus intr-un loc de vis, o casuta de poveste cu hamac pe veranda, cu lumanari in loc de becuri, creioane colorate si baldachin.

Pe stradute sunt o multime de licurici. Nici nu e nevoie de iluminat stradal. E ireal!!! Satul e desprins din povesti.

In seara asta au cazut prada primele doua ciocolate, o Milka si un Heidi. Mai avem doar patru 😳

Dimineata ne-am luat mic dejunul – cafe de manha- am strans bagajele si am intins hamacul nostru upgradat cu panza de insecte pe plaja.

Am si dormit in el. Mai pe seara am mancat la tanti Isabel

si ne-am cazat la unchiu Roy. Aici platim 120 Reali in loc de 180. Pret bun, am rezervat 2 nopti. vecinul de la etajul superiorcopiii de pe uliță la vanatoare de corcoduse cu trei samburi

Si lui Eric ii plac astea cu cola

Noi am inteles ca fericirea nu sta in ceea ce ai, ci in ceea ce esti

o poarta spre nicaieriwork in progressatelierul de reparatiiseful de santier pe o Vogue Canoe facuta din trunchiul unui singur copac, cules la o anumita varsta si prelucrat intr-un anumit mod 😳o alta perspectiva asupra lucrurilor

Cate ceva despre loc: a fost populat cu sclavi adusi sa lucreze la fermele locului pentru a aproviziona orasele din imprejurimi.

Ca in Lost, insula are un camp magnectic diferit astfel, e ocolita de avioane iar cel putin 10 ambarcatiuni mari s-au scufundat in jurul insulei de-a lungul anilor, inclusiv a doua cea mai mare dupa Titatic. Localnicii gaseau multe cadavre aduse de valuri dupa scufundare pe care le padau si strangeau bijuterii si alte averi in comori, ce sunt inca ascunse pe insula 👻. E un sat pescaresc mic (estimam, fara google, ca are pana la 100 de locuitori, mai tarziu am spus ca are sub 100 de case…tbc) nu are un magazin de alimente ci lumea se hraneste cu ce are prin curte. Ieri, venea un domn dinspre padure cu o roaba plina de mini-🍌.

Pasari. Ne uitam amandoi la ele si intreb: Ce-or fi alea?

Cum, ciori?

Nuu, nu-s ciori

Dar tu ai zis

Am zis ciori fi alea :)))

dupa mult research de genul care-i cocos si care nu-i, am zis sa o luam pe incercatelea10 ore mai tarziu 😰 am reusit sa cojim doua nuci.lectii de zbor

Cealalta parte a golfului

o imensa carcasa de tartaruga iese din mare

raul care coboara din munte si aduce cu el mult nutrient pentru pestii care vin in golf. Tot acolo sunt si pescarii satului.dam cep la bauturada, am auzit, cam nasol ninge la voi 😈

sfaturi de la localnici. Ah, da, toate au un pret. Mai exact, tantarii. O specie ciudata care-ti sug sangele si dupa aceea te scuipa cu el. Astfel, devii plina de mici pete de sange. 11 la 7 pentru piciorul stang, am numarat.

dusul de 5 placi

asta micu’, pe numele lui real Patroclesao, a venit cu noi de cand am plecat din Bonete, tot traseul. Teoretic, curata drumul in fata noastra de reptile, fie ca erau soparle, iguane sau cum s’or numi, fie ca erau serpi. Numai ca a dat cu fail de doua ori, adica fix la cei doi serpi din mijlocul drumului pe care i-am vazut la cativa metri de noi. Totul e bine, sasaitoarele par mai sperioasssse decat noi

abia pe drumul de intoarcere am vazut ca suntem in Atlantic Forest.

cine a zis ca nu e trafic prin padurea asta, s-a inselat amarnic. Era ora de varf!intotdeauna Patroclesao a ales varianta pe de-a dreptul. Dar ne astepta rabdator la capatul poduluiasa arata un catel care a avut grija de noi 5 ore. Saracutul de el nu prea intelegea de ce il goneam inapoi, odata ajunsi la masini, poate credea ca am toane. Nu ne-a ascultat, ne urmarea de la distanta, poate poate ne mai e de folos. L-am lasat alergand dupa autobuz asa traverseaza oamenii barcile pe uscat, sa nu se ude.

Si… ca o poveste in rama veritabila, ne-am intors la primul nostru hostel, unde ne-am responsabilizat la comun si ne-am gatit peste fript, cartofi fierti si salata verde. Multa salata!

Noapte buna! 🤗☺️