Probabil cel mai intens pregatit traseu, mai temeinic documentat decat insasi toata calatoria noastra, Machu Picchu a fost un fel de sperietoare pentru noi. Cu sumele exorbitante ce se aratau pe toate afisele din Cusco, nu credeam ca o sa scapam foarte ieftin. Am gandit totul in felul urmator: mergem cu transport local cat putem de mult, ne luam cazari cand obosim si facem numai ce activitati ne surad. La activitati a intrat tiroliana si a cazut un downhill de asfalt cu bița. Alt aspect a fost vremea. Evident ca nu ne doream sa ne ploua in acea zi, iar zilele fara ploaie erau rare si prognoza se schimba des. Orasul Pierdut era ca o borna kilometrica de neratat mai ales ca ne faceam planuri inca din Brazilia sa renuntam la hainele groase si incaltarile grele dupa majestosul punct turistic.

Odata ajunsi in orasul de la poalele Machu Picchu-lui, pe numele lui Aguas Caliente (sau Machu Picchu Pueblo), ne-am rasfatat cu o masa scumpa langa raul involburat si ne-am invartit de o cazare draguta. Voluntarul hostelului ne-a confirmat ca putem ajunge si pe jos catre orasul dintre munti numai ca o sa fie ceva de tras. Ceva-ul asta a insemnat o ora si jumatate de trepte, peste trepte, peste trepte… Si cum nu ajungem la MP in fiecare primavara, am luat un bilet de access cu urcare pe Muntele Nou, adica inca 1h de trepte, peste trepte, peste trepte… A! Trepte incașe!

Multe documentare despre acest loc am vazut in viata asta, insa putine lucruri am retinut din ele. Sunt povesti spuse si nespuse si nu degeaba se numeste Orasul Pierdut, caci e ratacit printre crestele muntilor Wayna Picchu (Muntele Vechi) si Machu Picchu (Muntele Nou). Nu a fost finalizat niciodata si imediat ce imparatul incas a auzit de invazia spaniolilor in Cusco, cam prin 1536, a dat ordin tuturor locuitoruilor sa paraseasca orasul, majoritatea migrand spre jungla si sperand sa nu fie gasiti. Cetatenilor li s-a cerut sa nu pomeneasca nimic despre MP asa ca, in timp, orasul prasit a fost inghitit de padure si ascuns si mai bine de conquistatori. MP nu a fost descoperit oficial pana prin 1909, cand un profesor universitar american (Hiram Bingham) a plecat pe urmele civilizatiei incase si a ajuns aici. Se spune ca o comunitate mica de peruani au descoperit asezarea, au curatat-o de vegetatie in zona hambarelor si au trait cativa ani in linste si pace pana sa fie descoperiti de misiunile arheologice/culturale.

Asa cum credeam ca urma sa se intample… ne-a placut enorm sa exploram asezarea, parte a patrimoniului UNESCO si una din cele 7 minuni ale lumii.

Ne-am cocotat pe toate dealurile si pietrele sa ne facem rost de o vedere de ansamblu buna si am strigat MP in loc de branza atunci cand ne trageam in poze.

Familia care locuia in oras in 1909

Iar mai jos o imagine a orasului acoperit cu padure vs. MP de azi, cel mai vizitat punct turistic din Peru.

De sus de pe muntele Machu, imaginile erau si mai spectaculoase, pacat insa ca dupa 90 min de urcat trepte am avut voie sa petrecem acolo doar 10 minute 😡. Un domn ne-a povestit cum o gasca de 50 (si un pic) de oameni din Aqua Calientes intretin continuu minunatia asta inginereasca si au diferite activitati de la sezon la sezon. Acum ca se pregateau sa iasa din cel ploios, curatau muschiul dintre pietrele ce construiesc cladirile orasului. Migalos, insa cu siguranta necesar avand in vedere cate perechi de ochi vin sa se minuneze aici.

Before and After… rabdarea e bratara de aur!

Dupa atata efort fizic, am pus de o sesiune foto cu prietenele noastre lamele.

Pentru a fi recunoscut ca oras, orice asezare trebuia sa aiba urmatoarele:

-> Temple pentru ceremoniile religioase prin care aduceau ofrande zeilor si zeitelor. Inti (zeul Soare) si Pachamama (mama natura) erau cele mai importante. Credintele in zeul soare i-au facut pe incasi sa gaseasca diferite variante de a crea calendare iar solstiul de vara (21 Iunie) avea sa fie cea mai importanta zi din an pentru ei.

-> Casa preotului, de obicei in buricul targului, la doi pasi de templele orasului

-> zona rezidentiala de obicei identificata prin pereti plini… adica, daca nu s-a observat, toate cladirile erau facute din piatre puse una peste cealalta. Daca aceste pietre erau legate intre ele cu pamant, insemna ca acea cladire era locuita. De nu avea, era doar o cladirire administrativa.

-> faimoasele terase si laboratoare de agricultura impreuna cu spatiile de depozitare ale granelor (hambarele de acasa).

Apa potabila era adusa de la izvoarele din munti iar intreaga infrastructura a canalizarii era gandita ca mai intai sa treaca pe la imparat, apoi la restul orasului, iar apa menajera sa fie folosita in agricultura ulterior.

Lamele si alpaca au facut mereu parte din cultura lor insa nu erau animale de tractiune. Puteau cara cu ele doar pana la 25kg iar in rest, intregul oras a fost construit de si cu mana oamenilor, ce carau si modelau blocurile de piatra, le asezau cu precizie pentru constructie.

Timpul nu a fost chiar generos cu MP iar pietrele cazute din constructiile stramosilor sud-americani, sunt acum stranse in interiorul cladirilor deoarece UNESCO nu mai permite reconstruirea, ci doreste sa pastreze originalul.

Pe la imparat pe acasa am dat si de niste iepuroi, am zis noi ca-s cincile griVerii cincilei de mai sus nu o duc asa de bine. Cuy este o specialitate locala si o aparitie pe platou de nu o uiti prea usor. Noroc ca nu pe platoul nostru…

Nu-i asa ca arata un pic ca fratii din Ice Age, Eddie si Crush? 🤣

Asta e un soi de caine fara blana dar cu ceva bumbacPlecati din Aqua Caliente, am ramas pe urmele celei mai inaintate civilizatii de pe aici si am continuat spre Valea Sacra, prin Ollantaytambo unde ‘El Tio’ ne-a asteptat cu cel mai bun burger din sat, ne-a distrat cu glumitele lui insa ne-a mai si povestit despre incasi. A doua zi am fost tot la el sa mancam insa ‘fast foodul’ se deschidea la 6pm iar pana atunci, nevasta isi tinea toate produsele de artizanat la vanzare la poarta.

Despre aceasta asezare, cam aceleasi cuvinte. Wow, oare cat le-a luat? Wow, de unde stiau cum sa construiasca fara scoli de architectura si constructii? Uite templele, terasele, hambarele, casele… deja devenea ceva obisnuit.

Fructele de cactus sunt o alta bucurie de-a noastra, proaspat descoperita. De cand am aflat cum se mananca, tabaram pe ele de fiecare data cand le gasim. Mai ramane sa invatam cum se scot spinii aia marunti care raman in palmă.

Salineras, multe-multe piscine sapate in peretii dealurilor, folosite pentru decantarea sarii dintr-un rau cu apa extrem de sarata, o metoda pre-incasa folosita si azi. Cursul unui rau sarat este redirectionat catre fiecare din aceste piscine.

De la Salineras, urmatoarea destinatie marcata ca punct de interes a fost Moray, un laborator agricultural experimental.

Temperatura difera de la un nivel la altul lucru pe care l-am testat coborand pana in centru lor. Se spune ca aici se adaptau plantele la clima lor, dar asta este doar una dintre teorii. Cert e ca acum au 3.800 soiuri de cartofi si peste 1.000 de porumb!

Spre surprinderea noastra, am dat de mai multe astfel de laboratoare in diferite stari de conservare. Cand am citit prima oara numele saitului asta, am zis ca e bun de parola 😂Am terminat incursiunea noastra prin Valea Sacra si am parcurs cei cativa km spre sosea in masina unui lucrator al Moray-ului . In primul sat bena Fordului s-a umplut cu vreo 15 de oameni care s-au sfiit sa ocupe si locurile banchetei din spate, cele de langa gringoși, adica noi. Am prins ultimul autobuz spre oras tocmai cand voia sa inchida usile. Asta da sincronizare!

Si pentru ca de curand, de aproape 3 ani, a fost descoperit un munte colorat am calatorit si noi sa il vedem, sa nu dispara la loc :))

Povestea Muntelui Curcubeu sau Rainbow Mountain sau Vinicunca este ca pana acum a fost acoperit de zapada (chiar langa el se afla si niste ghetari), dar din cauza incalzirii globale zapada s-a topit si a aparut aceasta minune de munte colorat.

Calatoria pana aici am facut-o cu un autocar care ne-a cules la 4:30 noaptea de la hostel si ne-a carat pe niste drumuri de piatra marginite de prapastii atat de adanci, ca nici n-am miscat mana sa scot telefonul ca sa nu stric echilibrul si-asa precar. Ultima bucata de drum am facut-o pe jos, intr-un pas de melc, deoarece muntele este la peste 5.000m altitudine, mai exact la 5.036m si orice respiratie este extrem de valoroasa.De la inaltimea noastra se zareau niste creste superbeCele 7 culori vizibile sunt date de bogatia de minerale din sol. Freddy si Billy

Si am incalecat pe o sa, sa va spun povestea asa: am vrut in jungla caci nu de multe ori in viata ajungi in Amazonas… asa ca dupa ce am salutat cu zambete largi frumosul oras Cusco, ne-am urcat in primul nostru avion sa mergem in … Iquitos. Revenim cu povestile de acolo asap!