Arequipaaa, Arequipaaa, Arequipaaaaa! First stop in Peru, tara taaaare interesanta, a fost in autogara din Tacna in care, atunci cand am intrat, am auzit strigandu-se urmatoarea noastra destinatie: Arequipa. Ar trebui spus inca de la inceput ca singurele lucruri stiute despre Peru erau Machu Picchu & Lima, asa ca nu aveam nicio asteptare despre cum ar putea fi. Multa lume ne-a spus ca peruanii-s diferiti fata de latino americanii vizitati pana acum dar nu am luat de seama.

Nici curiosi nu eram musai, asa ca we took it slow and left ourselves carried away. Stirile nu-s cele mai bune niciodata despre tara asta. Ba cutremure, tsunami, accidente, furturi, toate urla pe la canalele de stiri in timp ce noi mergem constiincios pe ruta turistica, asadar suntem in siguranta. Apreciez ca isi pastreaza si promoveaza traditiile insa nu apreciez modul in care si le monetizeaza, cateodata lipsiti de etica si agresivi. Da, o tara saraca, nivelul de trai este scazut, insa lipsurile ii fac sa isi stoarca turistii de bani la orice pas. Neplacut si obositor. Dar mergem mai departe si spunem … este o cultura diferita pe care suntem gata sa o descoperim.

Ne-am oprit in acest oras dusi de valul turistic si asa am ajuns in Plaza de Armas. Parc urban cu plamieri, inconjurat de vulcani si munti de peste 6000m. O biserica impunatoare, arhitectura coloniala si o gramada de gradini interioare faine rau. Practic ai putea face un tur de oras vizitand numai gradini interioare. Aproape toate iti prind privirea si te cheama sa le vezi, insa odata iesiti din zona centrala, realitatea ne loveste. Mult zgomot, multe noxe, multa lume circuland aparent dezorganizat, insa fluent.

Broscutele sunt multe si au un farmec aparte. Unele sunt chiar foarte bine intretinute si intorc multe capete cand apar pe stradute

Intr-una din curti am gasit un atelier de ciocolata. Noroc ca eram satui 🙄

In sfarsit, un poster care ne arata cele patru tipuri de animale pe care le tot intalnim si pe care le incurcam.

Vicuna a fost pe cale de disparitie pana de curand, insa acum, protejata fiind, creste preponderent in gospodariile de la mare altitudine. Blana ei este foarte fina, mai fina decat cashmirul, iar pentru o simpla esarfa poti plati si 1.500 USD, in timp ce un sacou ajunge la 21.000 USD! E usor de imaginat de ce trebuie protejata de lege.

Cea mai des intalnita in Peru este alpaca, de guanaco ne-am cam saturat in Argentina, in timp ce llama e cu preponderenta intalnita in Bolivia.

Mai tarziu am gasit si alte sub-specii, cum ar fi llama cu dreduri, foarte cool de felul ei

Am vizitat un fel de muzeu dedicat rudelor camilelor, care avea o gradina cu ceva specimene vii, un magazin cu produse textile din blana lor si un atelier plin de blanuri toarse la fuior. Cateva strazi mai jos, pe cimentul unei curti interioare, o peruvianca a inceput sa lucreze la un lung proiect.

11 martie a fost si prima zi de scoala. Hotelul nostru avea iesire “la careu” insa nu se vedea nimic asa ca am coborat. Si bine am facut. Am regasit mirosul clasei din prima zi de scoala, bancile curate, manualele inca neimpartite, cate un mic cadou lipit pe tabla colorata si impodobita, asa cum nu va mai fi pana la viitoarea vacanta 😍

Un an bun sa aveti, pitici simpatici!

Ne-am inceput si noi ziua la o cafea. Pe langa curtile interioare am gasit si scari ce dadeau pe terase de cladiri vechi, ne-am lasat pierduti prin cateva labirinturi si cu putin noroc am gasit un loc simpatic.

Dupa cateva zile petrecute in primul oras peruan, am plecat spre lacul Titicaca. Un lac din seria “cel mai”. Lacul navigabil de la cea mai mare altitudine – 3800 m, impartit cu Bolivia.

Dupa o negociere in 3 etape, de fiecare data afland ca altii s-au tocmit la pret mai mic, am pornit intr-o excursie cu o mica barcuta, cu prima oprire la insulele plutitoare. Am fost intampinati de catre un fel de trib, in care toata lumea era imbracata traditional, parca abia scoasa din cutie.

Ni s-a explicat ca fiecare insula are seful ei, ca si le construiesc dupa metode vechi ba chiar ne-au facut si o mica demonstratie. Focul se face pe jos, daca vrei apa poti sa faci o “copca”, iar daca seara nu ai ancorat bine insula, dimineata e bine sa verifici daca mai esti in Peru sau nu.

Oamenii de aici traiesc din turism, din vanzarea lucrurilor artizanale. Asa ca am fost impartiti in grupuri mici de 2-3 persoane si am fost indrumati catre o casa plina de te-miri-ce-uri. Nu ne-a placut absolut nimic de acolo, iar de treaba asta si-a dat seama si femeia ce ne insotea. A insistat putin dar s-a lasat pagubasa si ne-a dat drumul prin curte :))

Langa un panou solar nou-nout am gasit unelte din cu totul alt secol

Copiii au o scoala, plutitoare si ea, si exista o unitate medicala doar pentru urgente. Restul e pe uscat, in orasul Puno.

Banca asta enorma pare a fi facuta mai mult pentru noi decat pentru ei, desi ocupa cel mai mare loc de pe insula. Toate au un punct inalt de observatie de unde se pot face semnale sau se pot spiona vecinii, plutitori si ei. Bun si pentru facut poze

Barcile parcă croșetate iti atrag privirea, iar ei incearca sa profite si de asta. Ne invita la o plimbare dar nu raspundem afirmativ. Am vazut in spate barca cu motor care o impingea, nu suntem atat de fraieri 😆

Continuam spre niscaiva insule, o calatorie ce ne ia cateva ore si la sfarsitul careia ne vom petrece noaptea in grija unei familii.

La fel ca mai devreme, oameni in costume ne asteptau deja. Fara prea multe introduceri, tanti Angela ne-a luat sub aripa ei si ne-a alergat, la propriu, pana la propia casa. Vorbim de o batranica ce mergea inaintea noastra cu pas saltat, se mai oprea din cand in cand sa rupa cate o buruiana contra durerii de masele si noi tot nu o ajungeam. Singura scuza ar putea fi ca eram la aproape 4.000 de metri altitudine si aerul era iarasi scump la… inghitit.

Fata gazdei noastre vorbeste si spaniola. Restul oamenilor inca folosesc quechua, o limba veche care pana de curand nici nu se scria. Amandoua s-au pus pe gatit intr-o camera cu o soba mica asezata ciudat, pe jos. Nu cred ca-ti trebuie multe secole de civilizatie ca sa ridici soba la o inaltime confortabila, deci nu inteleg de ce era asezata asa. Totul se pregateste pe genunchi, legumele se curata pe jos, preparatele se amesteca in ligheane pe podeaua bucatariei. Nu rateaza, din pacate, nicio ocazie sa ne mentioneze cat de sarac este traiul lor, implorandu-ne cumva sa cumparam obiecte facute de ele in casa.

Mancarea este insa de-li-cioa-sa! Supa de quinoa si niste porumb urias cu tot felul de legume si lipii.

Ni s-a demonstrat cat de eficient este detergentul facut din plante pisate pe piatra. Concluzia noastra: adio Ariel!

Ne-am ambitionat sa cataram cel mai mare deal pana la monumentul inchinat lui Pacha Mama si, conform traditiei, am adus de jos 3 pietricele reprezentand munca, sanatatea si dragostea, pe care le-am fixat in gardul monumentului in timp ce-l incercuiam de 3 ori in sensul acelor de ceasornic

Dupa cateva poze cu furtuna de la capatul bolivian al lacului

si cu mascota,

am plecat sa mancam si sa ne pregatim pentru fiesta organizata in cinstea sosirii noastre pe insula :))

Ploaia torentiala ne-a tinut insa in casa pana a doua zi dimineata la 6(!) cand bunicuta ne-a alergat din nou, ingrozita probabil de gandul ca ne-am trezit tarziu si ca am putea pierde barca.

Ne-am mai invartit prin micutul oras Puno, ne-am amuzat de tuc-tucuri iar cand am fost gata murati de ploaie am luat biletele spre Cusco din autogara in forma de cruce

Ajunsi in Cusco, fosta capitala a imperiului incas, am plecat intr-un free walking tour in care am fost numai noi doi. Spre deosebire de oricare altul, dupa plimbarea pe stradutele din centru am luat un autobuz care ne-a lasat pe un deal in afara orasului.

Ghidul ne-a vorbit de incasi, credintele lor, ofrandele pe care le aduceau la altarele sapate in piatra, obiceiurile si regulile oamenilor de atunci. Asa am aflat ca imperiul incas era in floare in sec XIV si XV, Cusco era un fel de Roma si toate inca trails porneau sau se sfarseau aici. Lucru ciudat insa este ca nu aveau scriere pentru limba lor asa ca toate comunicarea se facea verbal. Pentru a transmite un mesaj, chasko – tinerii intre 18 si 25 de ani care erau buni alergatori, il memorau si alergau din tambo in tambo (refugii cilindrice din pietre in care gaseau hrana si apa) unde predau mesajul urmatorului alergator. Rolul lor era vazut ca fiind de o mare insemnatate si se bucurau de admiratia si suportul populatiei care le aducea mereu hrana si apa. In poza de jos se vede un tambo si inca trail pe care alergau.

Templul Lunii – zeita mama a incasilor.

Un alt drum incas care coboara spre Cusco printr-o padure de eucalipt.

Templul Maimutelor, la care cei ce plecau la drum lung isi aduceau ofrandele. In drumul lor prin jungla, oamenii urmareau comportamentul maimutelor din preajma ca sa vada daca sunt in pericol. Maimutele au un sistem rudimentar dar eficient de a semnala pericolele: tipa si fug toate in directia opusa 🤓

Orasul, asa cum ni s-a aratat de sus la iesirea din padurea de eucalipt, ni s-a parut foarte dragut chiar si in ploaia serioasa prin care mergeam. Aeroportul este in oras, inconjurat de case, magazine, oameni si strazi.

Am fost rasplatiti insa cu un dublu curcubeu🌈 Oare oamenii din casa aceea stiu ce le intra prin hornuri? 🤔

Cel mai frumos mod de a explora o asezare insa, este sa te lasi pierdut prin ea. Si nu numai prin zonele turistice. Pentru ca am avut mult timp, am batut Cusco-ul in lung si-n lat. Am nimerit intr-o piata de legume care pe o latura avea multe tarabe unde se preparau ba gustarele, ba sucuri proaspete, ba chiar mancaruri serioase. Aici am mancat cele mai bune sandwich-uri cu branza. Locul nu avea mai mult de 2-3mp si era extraordinar de eficient organizat. Doamna care ne-a preparat delicioasele sandwich-uri ne-a incantat atat de tare incat a doua zi am revenit la o reteta imbunatatita: de data asta si cu un ou ochi 🤤

Fresh-urile si mancarea erau la jumatate de pret fata de centrul turistic.

O alta plimbare ne-a scos in cale o camera ciudata, tapata pana la refuz pe toti peretii si stalpii de afise cu locuri de munca, oferte de vanzare-cumparare, schimburi, etc. Un fel de centru de OLX cu accent pe recrutare si pe modul analog.

Tot aici am descoperit fructele de cactus, vandute pe o straduta dosnica de o batranica. Pentru un leu am primit doua fructe dulci si zemoase, curatate pe loc chiar de mainile pricepute ale dansei. Am memorat metoda si ne-am promis sa ne mai rasfatam cu ele.

Vizita la Machu Picchu avea sa ne loveasca destul de bine la buget. Stiam asta, eram pregatiti sufleteste. Am hotarat sa nu facem Inca trail, oricat de faimoasa ar fi, pretul cerut fiind de 650$! Nici Salkantay, pentru care pretul este 450$. Asa ca am inceput sa extragem informatii despre alte variante, Jungle trail fiind cea mai atrăgătoare. Internetul abunda de informatii pentru ele, insa daca vrei sa pleci de capul tau, dai de un gol. Si nici ghizii nu dau prea mult din casa. Ne-am facut o idee de traseu si am luat un colectivo, autobuz local, catre autogara. Chiar prima informatie a fost gresita căci am ajuns in altă autogară. Am luat un taxi ce ne-a lasat in dreptul unei masini pe care scria destinația: Santa Maria. Pentru acest lucru taximestristul a incasat cate 5 soles pe cap de român. Am plecat cu masina aceasta 5 oameni si un copil ascuns de ochii politistilor sub bord.

Traseul care a urmat eclipseaza si Transalpina si Transfagarasanul nostru. Am urcat in nori, pe o sosea superba, pana la pasul Abra Malaga, 3.256 m altitudine! Fiecare intoarcere in ac de par a soselei ne dezvaluie o alta fata a Sacred Valley. Am admirat un hotel suspendat (Capsule Hotel) pe o fatada de munte si am traversat adevarate rauri care se revarsau peste sosea.

In Santa Maria ne-am ingaduit o noapte de cazare langa o padure plina de papagali galagiosi.

A doua zi a am inceput traseul prin jungla, traseu pe care, in afara de portiunea comuna cu drumul nebun sapat prin munte, nu am intalnit niciun om 😳

O gospodarie cu rate lesesti, gaini si curcani. Am trecut pe langa două hosteluri, inchise insa. Poate nu era sezonul pentru ele…

Podul asta l-am traversat de doua ori pentru ca nu ni s-a parut ca am luat-o pe traseul bun. Marcajele erau inexistente.

Jungla abunda in fructe, care mai de care! Am mancat papaya

Am gasit o chakra de ananans (chakra e un fel de “la camp”)

Mi-am facut unghiile cu rosu de cactus

Am poftit la manunchiuri de banane inca verzi si am cules avocado pe care l-am savurat la urmatoarele mese 🥑

Acesta credem ca este fructul pasiunii, inca necopt

si niste pomi plini de mandarine

Unde drumul s-a infundat am considerat ca e momentul sa traversam raul pe langa care am tot mers, un rau extrem de furios si murdar

Stiam dintr-un blog ca trebuie sa ajungem la un carut cu care se traverseaza raul, manevrat de localnici si care costa 10 soles de caciula. Am gasit 2 cabluri, fiecare cu cate un carut, dar niciun picior de om in zare. Am strigat catre celalalt mal, insa cuvintele noastre au fost inghitite de zgomotul raului. Asa ca ne-am servit singuri, ne-am tras carutul, am incarcat rucsacii, am verificat cat ne-am priceput sistemul si am decis sa mergem separat.

Ce a urmat…. bate la fundul gol tirolianele si parcurile de distractii de pana acum

Cert este ca am traversat amandoi cu bine si cu muuulta adrenalina!

Tot traseul a durat cam 6:30h dar chiar la sfarsitul lui am descoperit niste bai termale! Dupa munca si rasplata!

O zi intreaga am lenevit dupa treking-ul intens care ne-a si ‘incalzit’ un pic pentru urmatorul, cel mare. Loki Jungle este hostelul unde am baut juma’ de noapte cu o argentinianca si un englezoi. Tot de la ei am aflat ca suntem o raritate si ca grupurile de turisti nu se mai duc pe traseul pe care am fost noi ci sunt transportati cu masina. Apoi am pornit spre Santa Teresa, un orasel lat de 3 strazi si lung de 15 minute la pas unde am acceptat propunerea unui baietandru de maxim 6-7 ani de a ne caza in casa mamei lui, mama care era plecata sa caute clienti. Reclama ne-a convins: mama da drumul la apa calda cand avem turisti ☺️

Bine, o alta varianta era sa mergem la un hostel ce era, literalmente, in cimitir.

Urmatoarea destinatie in drumul spre Machu Picchu, Hidro Electrica. Nimic special. Doar un tur de tiroliane :))

Si de … canopying

Si de rock climbing si toate astea cu cateva ore inainte de ultimele 3h de hiking spre Aqua Calientes sau Machu Picchu Pueblo, pe sinele trenului, pliati inapoi pe drumul turistic, aproape in sir indian. Dar hey!, mergem catre cea mai vizitata atractie turistica a Peru-ului si una din cela 7 minuni ale lumii.

Pe tot drumul suntem insotiti de fluturi si pasari insa suntem si putin dezamagiti de fauna saracacioasa a junglei machu-picchuiene.

M.P.-ul e pentru toate buzunarele si stilurile de calatorie. Varianta cea mai comoda dar si cea mai costisitoare de a ajunge, este sa iei un tren foarte scump din Cusco, care te duce la un autobuz scump si el. Noi, desi ne-am dat bugetul peste cap, am redus considerabil cheltuielile alegand mersul :).

Dupa zile de mers pe jos, aproape cand nervii erau intinsi binisor, am ajuns in vestitul satuc unde am stat pret de vreo 3-4 zile. Raul a continuat sa fie la fel de intunecat si involburat cat timp am fost acolo.

Cel mai cool Incas, cel ce apare in toate povestile si probabil si in manualul de istorie, ne-a intampinat la el, in Plaza de Armas, cu bratele deschise si ne-a aratat drumul catre orasul pierdut.

Dar despre aceasta, in episodul urmator 😊