Mda… ne cerem scuze pentru intarziere insa trebuie sa ne credeti pe cuvant! A calatori si a povesti necesita timp! Din Buenos Aires am plecat cu gandul de a vedea delta raului ce face cascada Foz de Iguacu atat de frumoasa, dar la o friptura argentiniana chelnerul ne-a povestit despre locul lui preferat din Argentina asa ca a doua zi am plecat cu autocarul si 21h mai tarziu am ajuns in Puerto Madryn. Nu prea stiam la ce sa ne asteptam…Sirena de la intrarea in oras (am ajuns acolo de ziua Oanei, asa ca inca o data… La multi ani, Sora!!) ne-a intampinat cu bratele deschise si ne-a soptit ca vom vedea ce am vazut doar la tele-enciclopedia. Primele creaturi, diferite de ce ne-au vazut ochii pan’acu, au fost guanacosii. Niste lame cu mai putin par si cu ochi de caprioara. Zvelti si curiosi dar si speriati de motoare de masini, alearga ca nebunii pe camp. Pe ei i-am vazut inainte de intrarea in Puerto Madryn dar si la intrarea in Parcul National, patrimoniu UNESCO (iar!) Peninsula Valdez, si de multe alte ori dupa. 90% din populatia globala de Guanacos, ce mai numara vreo 500k de exemplare, se afla pe pamant argentinian.

Dupa ce ne-am minunat de cat de scump este sa te dai turist in Peninsula Valdez am ajuns la concluzia ca a inchiria o masina pe care sa o folosim si ca loc de dormit era cel mai convenabil. Zis si facut si am plecat spre leii si elefantii de mare. Wow!! Iar, un maaare WOW! Elefanti grasi de mare se soreau. Auzeam vocea lui Sir David Attenborough continuu in timp ce ii priveam cum faceau ca niste zombi 🧟‍♀️ 🧟‍♂️ Pana sa aflam ca nu avem voie sa intram pe plaja, am oprit masina unde am vazut ca nu e gard (UNESCO este over-protective as spune) si am dat de o familie de lei de mare pe plaja la 10-15m de noi. Inca un WOW mare pe lista noastra. Cativa ne-au vazut, s-au speriat nitel si au fugit in apa insa curiozitatea i-a pastrat la mal inotand si privindu-ne…

… iar un domn leu nu o lasa pe tanara leoaica (iubirea lui!) sa praseasca uscatul asa ca ne-au oferit un show de zile mari. Nu puteam rata momentul de a ne face poza cu ei ☺️🤗Cred ca vom trimite poza de mai sus la National Geographic pentru un concurs de pozari amatori 😎am continuat drumul pret de vreo 20km pana sa ne oprim sa admiram niste guanacos iesiti la plimbare prin apa. Sir David iar ne povestea cu vocea lui frumoasa in mintea noastra. Spuneam de elefanti, de lei si leoaice dar am venit si pentru Pingu. Biologul lui Magellan i-a descris cand i-a vazut pentru prima data in 153..si ceva (1534 cred) ca niste gaste ciudate. Noi i-am vazut si ne-au parut deliciosi. Nu, nu i-am mancat. Foarte prietenosi, sociabili, curiosi si frumosi foc, au stat la poze, ne-au cantat si au dansat pentru noi. Un alt mare lucru de care ne-am bucurat tare mult in aventura asta minunata a noastra.

Cantaretul de serviciu

Si puiul de statea la soare cata vreme astepta hrana de la unul dintre parinti, fiind dadacit de celalat. Viata de pinguin… privitul oceanului face parte din rutina zilnica. Aceasta aratare, nu cea mai frumoasa, se numeste in spaniola Pice.. asa cum citim noi in Ro numele orasului Ruse din tara vecina. Cica are capacitatea de a se ingropa in pamant pana la carapace in cateva secunde, unde se tine bine cu ghearele ca sa nu poata fi scos, pentru a se proteja de inamici. Dar pinguinii, elefantii si leii sunt vulnerabili si mancati de orca sau balena ucigasa sau… super-predator. Am petrecut 3-4 ore pe malul apei sperand sa vedem orca, insa nu a fost sa fie. Ultima data fusese vazuta de rangeri pe 7 ianuarie, insa speram sa reinoim placutele de la punctele de vizitare ale parcului cu 14 Jan 2019. Cum parcul s-a golit, toate sandramalele de unde puteai achizitiona o bere, cioco sau inghe (fiecare cu preferintele lui) s-au inchis, am pornit spre Piramide, singurul sat din peninsula ce o data avea doar 55 de locuitori. Dupa ce peninsula a fost declarata patrimoniu mondial, satul s-a transformat intr-un 2 Mai. Cateva magazine mici, cateva unitati de cazare si un camping mare ce gazduia rulote de toate felurile si generatiile. Am calculat cam de unde puteam vedea apusul si am deschis o bere, bucurosi de mega spectacolul din ziua respectiva. Apoi ne-am retras si noi la somn in motorhome-ul nostru marca Ford 😂. Dis de dimineata, caci trebuia sa inapoiem masina pana la ora 9, ne-am oprit la insula pasarilor (Isla de Aves) aproape de iesirea din parcul national. Mi-a placut sa aflu ca Saint-Exupery (scriitor si pilot francez) s-a inspirat din natura marca Valdez si mi-am reamintit de un proiect din scoala generala despre Micul Print, tema ce ne-a tot urmarit in calatoria noastra. Departe de noi, vizibile doar cu telescopul, am vazut gainile roz ale Argentinei, si-anume flamingo. Cat ne strangeam bagajele din hostelul din Madryn dupa ce am lasat masina, doi frati ce veneau din vacanta lor de vara ne-au intrebat unde merem si pentru ca era in drumul lor ne-au dus pana in Trelew, de unde trebuia sa gasim o alta legatura spre capitala provinciei Chubut, numita Rawson. Aici doream un tur cu barca pentru a vedea delfinii patagonieni, o rasa de gasit doar la varsarea raului Chubut (insa, evident, delfinu’ nu traia in rau!). Legatura de transport a fost aceasta namila rosie insa delfini nu am vazut. Ultinul tur din ziua respectiva fusese organizat cu 2h inaintea sosirii noastre. Un alt lucru pe care l-am regretat a fost ca nu era sezonul balenelor insa poate in viata asta ne vom petrece o vara boreala in sezon de iarna australa sa le vedem cozile si spectacolul. Cu coada intre picioare am plecat catre urmatorul oras mare, punct de legatura cu El Calafate, destinatia noastra finala. Ajunsi destul de tarziu in Comodoro Rivadaria, un oras al muncitorilor din industria petroliera ce nu avea nimic de oferit, ne-am pus pe cautat hostel. Nefiind zona turistica am gasit doar unul si nici nu era in oras, ci la 5-6 km intr-un sat din apripeiere numit Rada Tilly. O dezamagire pentru noi insa lucrurile aveau sa se schimbe in prima secunda dupa ce am intrat in casa lui Lautar. Cel mai cald si primitor hostel de pana acum, nou, curat, cu o atmosfera incredibil de placuta. Lautar nu e un nume accidental, omul iubeste muzica si iti arata asta prin playlistul lui ca cel de acasa. Planuiam sa stam o noapte aici si apoi sa ne vedem de drum dar, hei ce sa vezi, socoteala din targ nu se potriveste cu cea din hostel, asa ca pana la urma am stat 3 zile sa exploram satul dar sa si interactionam cu o gramada de turisti-voluntari si prieteni ai hostelului. am vazut un sat cu: case frumusele foc,peisaj minunat,formatiuni pietroase cu scoici din alte timpuri… baaai ce scoici erau pe timpuri..cu cel mai mare flux si reflux de pe coasta Atlanticului. Cand apa e retrasa, plaja are 300m lungime iar la flux se face de doar 15-20!!! Vantul bate tare aici, locul fiind faimos pentru kite si sand sailing, adica niste buggy-uri cu vele si… cu Moka, cea mai jucausa si prietenoasa golden retriever. O prietena cu care ne-am distrat de minune!

Apusul din Rada Tilly ne-a facut ziua mai frumoasa. La coborarea de pe deal ne-am intalnit si cu o vulpita vicleana ce n-a vrut sa stea la poza insa ne-a urmarit curioasa o buna parte de drum si ne-a bucurat privirile. ziua s-a terminat cu un asado traditional (gratar) unde am mai invatat o reteta. Ou copt in ardei copt … mnom mnomA doua zi am pornit la drum insotiti de cei doi noi prieteni, Lautar si Moka. Multumim, Laur, ne-a placut la nebunie la tine acasa 😄

Frumoasa capitala au argentinienii astia! Cel mai frumos oras de pana acum. E oras mare, suprapopulat si chiar de este asa traficul e bun, madam Firea!! E fluid! Autobuzu’ mere be banda lui, bre duamna!

Despre BsAs stiam putine inainte sa ajungem aici. Tango si friptura de vita. Asa ca nici bine nu am lasat rucsacul din spate si am plecat spre o/un Parilla, adica Stakehouse, adica… gratarie. Mah… si a fost bun, bun insa nu atat de bun precum gratarul facut de Luiz in prima noastra zi in Brazilia. Luiz, obrigado!

Ziua doi, plecat spre cartierul colorat La Boca, unde s-a nascut tangoul. Gasit parcul Lezame pe drum si in parc, papagali din aceia de noi ii tineam in cusca, care la ei zboara liberi.

am plecat sa cautam cafea, dar pentru ca nu ne-a satisfacut cea din Brazilia, mare exportator in lume, am facut un obicei din a intra in cafenele si a evalua calitatea espressorului. Am intrat intr-un magazinas ce promova ca are cafea, am fost informati ca nu au, daaaar ne-a spus ca cea mai buna cafea din Bs As se afla la doar cateva strazi. Si cam asa a fost! O cafea buna buna, cu un barista foarte simpatic pe care l-am vizitat zilnic cat am stat acolo. Cum ne plimbam noi si rasuna spaniola in jurul nostru am dat de walk of fame si de steaua Nataliei Oreiro. Putini stiu, dar cei ce stiu… stiu! Cambio dolor! Cimitirul vesel de la Sapanta sau Cimitirul Eroilor din Bucuresti. Don’t cry for me Argentina a lu’ Madona, sau Evita sau Eva Peron, eroina nationala. Venita la oras sa se faca actrita, l-a cunoscut pe presedintele tarii si a devenit prima doamna implicandu-se activ in lupta anti-saracie, drepturile copiilor si pentru propulsarea femeilor in politica.

Evita s-a prapadit la o varsta frageda insa o intreaga tara inca ii respecta si admira implicarea. Am fost s-o vedem la faimosul cimitir Recoleta unde sunt depusi in cavouri mai toti cei ce au contribuit la dezvoltarea tarii, indiferent de doctrina.

Nu am inteles exact care-i treaba, dar fiecare cavou are cateva sicrie la suprafata.

Tara are o istorie economica zbuciumata, cu datorii imense catre FMI, coruptie, interese ascunse, crize economice inainte de cea globala din 2007-2008. Se spune ca mostenirea lui Peron a fost preluata de un presedinte maret (Nestor) care a reusit prin masuri economice drastice sa scape tara de datorii in doar doi ani. Au alegeri anul asta iar cei doi candidati Cristina (ea a mai fost presedinte o data si este nevasta lui Nestor) si Macri se lupta intens. Una peste alta, cred ca am aflat si de ce au probleme cu sistemul bancar in Argentina. Inca mai folosesc dischete sa incarce sistemul de operare 😂. Nu-i de mirare ca au costuri mari de operare, la fiecare retragere avem un comision intre 6 si 9% din ce scoatem! Ceea ce e mai bine decat 10% cat percep unii daca platesti cu cardul. Si nici nu avem voie sa retragem mai mult de 400 de lei. Un alt lucru surprinzator este ca vezi cozi la bancomate pentru ca nu toate au bani si chiar si ei, localnicii, au limita zilnica pe retragere 😳masina copilariei noastre a ajuns pe strazile Buenos Airesuluiprivim corabiile cu vela cu alti ochi de cand cu Portugalia si experienta oferita de Tibault, prietenul nostru vorbitor de limba franceza. Encore une fois, merci Tibault pour l’aventure oceanique! 🤗asta ar fi o marca de succes la noi in taraGratarul e sfant in Argentina. Se mananca vita, miel, oaie, porc, pui, guanaco, strut, iepuri, pice, pume, practic tot ce are carne se pune pe gratar. in partea deapta se pregatesc carbunii si se trag, rand pe rand, cand e nevoie de ei. Carnea se plimba pe verticala si pe orizontala cu o frecventa cunoscuta numai de gratargiul lorHai la groapa cu furnici, ba-i aici, ba-i in Buenos Aires

O nota speciala: am fost la cinema, la Bohemian Rhapsody. Un film la care am ramas tintuiti pe scaune pana la sfarsitul genericului, in care pielea de gaina a fost acolo tot timpul. Un film la care se auzea lumea plangand in sala iar la sfarsitul lui multi am aplaudat! Chiar de credeam ca stim atatea despre Freddy si viata lui sau despre Queen, am aflat statea altele. Mai stii, Chitule sau tu, Ovi, cum era treaba cu vreau sa ma sparg liber (I want to break free) sau aparenta contradictie din versurile I’m falling in love for the first time/this time I know it’s for real? Abia acum am inteles la ce se referea. Comentam amandoi la iesirea de la film ca ar fi trebuit sa fie mult mai lung, asemeni melodiei ce i-a dat titlul (si care initial nu a fost difuzata exact pe motivul ca e prea lunga), insa nici nu ne-am dat seama ca trecusera aproape 3 ore!

Daca mai este cineva care nu l-a vazut, mergeti repede.

Din capitala, am pornit spre provincie sa ne minunam de cat de frumoasa e lumea in care traim.

See you soon!

Am plecat spre sudul Americii de Sud si am ajuns in Uruguay, tara laudata pe internet si ghidurile turistice de toate soiurile. Ne-au fost recomandate locuri si parca am vrut si n-am vrut sa le vedem: Punta del Diablo, Cabo Polonio, Punta del Este, Montevideo si Colonia de Sacramento, toate aveau cate ceva de oferit. Insa am hotarat sa ne petrecem cateva zile in Montevideo, urmand sa luam busu’ spre Colonia de unde planuiam sa luam ferry sa trecem in Buenos Aires. putine avem de spus despre tara asta, cu un relief plat, iesire la ocean, o tara mica (cea mai mica din America de Sud se zice insa mai mare decat Anglia sau statul Florida). Ne-a parut si scumpa.am luat-o la pas prin Montevideo incercand sa descoperim acea capitala vibranta, catchy, fresh, etc. si am inceput bine cu street art, un perete plin de povesti. dupa ce ni s-au mirat ochii ca am vazut masini noi, cu caroserie stralucitoare, am dat si de bolizii timpului abandonati pe strazi. Si stati.. ca mai avem povesti de spus despre masinile din Montevideo. am gasit chiar si un Oltcit! Adica din Olt! Eu stiam ca are probleme cu dinamul daca ia apa, cum o fi traversat asta oceanul?!?Palatul Justitie si florile comuniste, prezente in piata ampla ce-ti spune ca orasu-i prosper. La doua-trei strazi mai in spate, realitatea bate la usa. O strada ampla in care rasuna muzica latino, plina de vanzatori ambulanti.

Dupa ce ne-am plimbat cateva ore ne-am alaturat unui grup pentru un tur turisric in oras in ideea de a intelege ceva mai multe despre ei si cultura lor. Rezumat: o tara neajutorata, cotropita de toate popoarele puternice ale timpurilor, au fost sub conducere prortugheza, spaniola, britanica, braziliana, pana cand si-au castigat independednta si apoi rascoalele au fost doar interne intre putere si opozitie. 3.4mil de locuitori iar aproape 2mil din ei locuiesc in Capitala.

In piata aceasta se aduna lumea cand protesteaza sau cand sarbatoresc vreo victorie de orice fel, inclusiv victoriile echipei nationale de fotbal. Cladirea din mijloc este este resedinta presedintelui, un fel de Cotroceni dar de sticla caci ei pun mare pret pe transparenta politica. Cea din stanga a fost initial gandita ca un hotel, designul fiind al unor italieni. Lucrurile nu au mers prea bine asa ca l-au vandut bucata cu bucata si acum sunt locuinte particulare. Wow!

Statuia este a eroului tarii, Artigas, care a declarat independenta Uruguayului. Sub statuie este cutiuta cu cenusa eroului national.

Au 3 lucruri de care se mandesc in politica progresista pe care o au de vreo 10 ani si le-a adus nu numai stabilitate economica dar si crestere prin reducerea numarului de locuritori ce traiesc in conditii de saracie extrema, niveland paturile sociale. Acele 3 lucruri sunt:

– legalizarea avortului intr-o regiune supravegheata de Biserica Catolica

– legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex

– legalizarea consumului, cresterii si distributiei de canabis. Guvernul invita companiile private sa investeasca in cultivarea canabisului pentru ca productia interna nu este suficienta pentru populatia proprie. Rambla, faleza orasului nu-i nicidecum asemanatoare cu cea din Barcelona, are 21km si poti intalni localnicii cu Yerba Mate in mana, pescari sau plajari. tot in Montevideo am luat si primele lectii de tango. Uruguaienii spun ca Tango-ul si Yerba Mate sunt de-ale lor. Argentinienii au avut grija sa zica ca-s ale lor 🙂

Si cam atat despre capitala prafuita, cu strazi plombate, gri, abandonata si trista pe care am gasit-o la inceput de an caci ne-am luat bagaju’n spate si am plecat cu busu’ spre Colonia de Sacramento, cea mai veche asezare uruguayana, parte din patrimoniul UNESCO. Doar ca prima aventura neplacuta de pe continent urma sa se intample…. lui Dani, i s-a furat telefonul in timp ce amandoi dormeam. Si de aici… o intreaga nebunie, dupa cum o relateaza insusi pățitul:

Am descoperit treaba asta aproape imediat dupa ce s-a intamplat, adica probabil in 10′. Telefonul fusese in buzunar si acum nu mai era. L-am cautat pe jos, pe sub scaunele noastre si ale altora. Un domn de langa noi sugera ca a alunecat. Eu am sugerat ca a vazut cine l-a luat sau ca poate chiar el a avut ceva de-a face cu asta, insa ne-a invitat sa ne uitam in lucrurile lui. Saracul, el nici macar nu avea telefon…

Ca si cum as fi vorbit fluent spaniola de la o varsta frageda (nevoia chiar te invata), am scris un biletel in care promiteam o recompensa substantiala si explicam ca nimeni in afara de mine nu putea folosi acel telefon, fiind blocat.

Anca a mai scris un biletel similar staff-ului, care a vrut sa ne reaminteasca faptul ca ei nu au nicio raspundere pentru furt si ca nu exista camere in bus.

Nu am reusit sa facem nimic pana la destinatie, asa ca suparati foc am pornit spre sectia de politie sa declaram furtul. O alta experienta lingvistica interesanta, cu un politist dotat cu… smartphone si google translate, insa am reusit dupa aproape 1h sa finalizam si sa pornim spre hostel.

Pana a doua zi la pranz aveam sim-ul schimbat (multumim Bogdan si Cristina!!), aplicatii bancare instalate si configurate pe alt telefon, diverse alte conturi blocate precum si niste teorii legate de cine ar fi putut lua telefonul, asa ca in jur de 12pm am pornit spre Colonia Valdense in care am crezut noi ca au coborat hotii. Aici speram sa gasim inregistrari din autogara, insa aceasta nu exista. Era o simpla statie. Am cautat alte camere de luat vederi, am discutat cu oamenii locului, am declarat si aici furtul la sectia de politie si cand tocmai voiam sa comandam ceva de mancare in localul in care asteptam „patroana” sa vina sa ne arate filmarile, primim un apel. Cineva ne gasise telefonul si voia sa ne intalnim in orasul din care plecasem.

Cum nu sunase de pe numarul lui pentru ca nici el nu avea telefon, am reusit sa-l conving sa imi dea o poza ca sa il recunoastem, iar eu, la randu-mi, i-am dat o poza cu mine.

O ora si doua autostopuri mai tarziu, primul dintre ele fiind in bena unor tipe super cool care veneau de la plajă,

am ajuns in autogara si ne-am impartit unghiurile de supraveghere, stand spate in spate 😎. Am asteptat o chinuitoare ora pana cand a aparut un baietandru de 17-18 ani cu telefonul si cardul invelite intr-o punga, dar si cu biletelul pe care-l dadusem vecinului de scaun. Asa a iesit la iveala si adevarul despre vecinul de scaun, care l-a luat si l-a inchis imediat… Precipitat, pustiul ne-a explicat ca l-a gasit impachetat, langa gardul autogarii. I-am oferit totuși cativa dolari ca recompensa, ne-am recuperat bagajele si am evacuat imediat locul, orasul si chiar țara, cu un ferry catre Buenos Aires, 🇦🇷.

Astazi am fost intrebati daca ne-a lipsit ceva de cand suntem pe drum… raspunsul: da, ne-a lipsit telefonul putin😂😂 in rest, am plecat foarte bine pregatiti si echipati de acasa.

Si da, plecam din Brasil. Nu o sa incepem sa filozofam dar am ajuns la cateva concluzii: ne-am simtit minunat langa cei pe care i-am intalnit, a inceput sa ne placa portugheza, e o tara incredibil de frumoasa cu oceanul vedeta principala, dar si cu ape curgatoare, cascade, munti, fauna si vegetatie spectaculoasa. Am avut multe wow-uri, once in a life time-uri, first time-uri, am invatat sa gatim pe limba lor, sa ne distram cu ei, ca ei si cate si mai cate…

Dar inainte de a pleca din Brazilia, am fost pe ici pe colo asa ca, introducem: … Foz de Iguacu – Brasil, loc de te lasa cu gura casacada 😮. Parte din cateva liste de minuni narurale ale lumii, Foz de Iguacu este cel mai mare ‘ansamblu de cascade’ din lume. In functie de debitul apei, pot fi pana la 300 cascade de toate dimensiunile. Se afla pe raul Iguacu, afluent al lui Parana si se varsa formand granite naturale intre Brazilia (ce vine cu cel mai mare aport de apa, peste 80%), Argentina, ce are probabil cele mai frumose privelisti si cu Paraguay, un stat destul de amarat intre acesti doi colosi, fara iesire la cascada dar cu granita de rau.

Fauna din parcul national este, deloc surprinzator, wow! Am vazut soparle mari si grasute dar si mai mici, gen gusteri, un soricioi mare, mare cu urechi rosii (as spune Chiupacabra) niste bursuci cu nas mare numiti quatis. Prin parcul national erau bannere legate de comportamentul acceptat la intalnirea cu leopardul.. insa noi, din pacate, nu ne-am intalnit cu el.

Devil’s Throat

Mike & Ash, doi baieti din UK, stabiliti in Australia, intalniti in autocar in drum spre Foz cu care am petrecut cateva seri pline de rasete si povesti de pe la casele noastre. Ah! Asa ne-am petrecut noi Craciunul lui 2018, la Cataratas 😎

decoratiunile lor de Craciun ce au si poveste de taiere bugetara si oprirea risipei banilor publici pe decoratiuni de sarbatoare si asta pentru ca probabil tara asta e in sarbatoare mai mereu.

in Foz am intalnit-o pe Tabata (Batata sau Chiabata cum ii mai spuneam noi) impreuna cu care ne-am distrat pe cinste! Seara de Natal am petrecut-o cu cei de la Tetris Container Hostel si tare ne-a placut, cam cat de tare ne-a durut capul a doua zi. :))

a doua zi de Craciun, am luat-o pe Batata si am plecat fuga pana’n Argentina, unde am fost intampinati de un domn (ofiter vamal) aproape la fel de impresionat de prezenta unor romani acolo pe cat de entuziasmati eram noi ca numai ce ne stampilasem pasapoartele cu inca o viza de intrare.

Devil l’s Throat din Argentina. Halucinant.

Lower & upper trilha (trail) ofera ceva surprize. Cascade mici si mari, pe un nivel sau pe mai multe, mai inguste sau mai late, zgomotoase, curcubeie, pasari rapitoare, nerapitoare, somni imensi vazuti in apa clara a raului,

va spunem, Foz de Iguacu … o nebunie curata! Spotlight so far! La intoarcere, autobuzul care ne ducea la loc in Brazilia, a uitat sa ne mai astepte la granita dupa controlul pasapoartelor si a plecat fara vreo 20 dintre pasageri 😮. Varianta cea mai scurta si fara batai de cap a fost sa mai platim un bilet pentru urmatorul autobuz care ne fusese martor la aventura

ziua a 3-a de Craciun, am petrecut-o in Paraguay, caci se zice ca noua ne sta bine cu drumul. Asta nu inainte de a cunoaste prietena gazdei noastre si familia ei la care am ajuns pentru ca in cartierul in care locuisem noi se lucra la conducte, asa ca nu aveam apa. Ne-au placut mult oamenii, iar puștiul ne-a surprins cu engleza lui foarte buna si curiozitatile de genul ce limba se vorbeste in tara voastra? sau voi va spalati in fiecare zi? Hmmm

in Paraguay am stat cat sa bem o bere adusa in frapiera plina de gheata pe care am folosit-o sa ne racorim, căci sa fi fost vreo 35-36 de grade. apoi pe Moto-Taxi dupa o negociere stasnisca (ne lipseau ceva zabrauti de la pretul intreg) am ajuns la Rodoviaria (autogara) Foz de Iguacu, acolo unde ne-am dat seama ca mai avem doar 20 de min pana la autocarul spre Florianopolis, nu 1h20′ … telefoanele erau sa ne joace o festa pentru ca se schimbasera pe ora Paraguayului, insa universul a lucrat pro Anca&Dani!💪dupa 18 ore de mers cu autocarul, am castigat o noua prietenie! Nu stim cum o cheama, seamana cu Salvia 😍 i-a placut tare mult de noi.

la primele gazde am gasit multa culoare, galagie, veselie si muzica. Doamna gazda era foarte vorbareata, calatorise in toata Europa, mai putin Romania si Bulgaria. Vorbea o engleza simpatica si ne-a pregatit un mic dejun delicios!

domnul gazda avea o trupa de muzica care s-a reunit la un BBQ brazilian, asa… de sambata dupa-amiazao familie de bufnite hotarata sa-si apere cuibul sapat in mijlocul bulevardului. Mai tarziu au aparut si ceilalti doi frati 😍muntele cu doua palariiah, ziua asta…

le-am vazut din departare 👁; am alergat pana la ele; am ajuns, un stol de kiteuri frumos aranjate pe iarba, la umbra; l-am domolit pe unul, chiar de mi-a luat aproape doua ore; recompensa a fost pe masura, am alergat pe apa si am zburat amandoi. la sfarsit eram epuizati, el era chiar si un pic dezumflat

tarifele de inchiriere erau pe principiul esti de-al nostru sau esti gringo, caz in care era mai scump. Tabata ne-a facut o surpriza si a venit dupa noi in Floripa, sa mai petrecem putin timp impreuna.

am savurat un autentic show stradal de Capoeira, o arta martiala afro-braziliana ce imbina muzica, dansul si acrobatiile, nascuta pe taram brazilian prin secolul 16Leandro, un vecin foarte prietenos din hostelul in care ne-am petrecut cinci nopti, stie engleza pentru ca a lucrat doi ani in Dublin. A promis ca o sa ne viziteze in Bucuresti . Te asteptam, dar stai sa ajungem ca nu prea ne grabim 😋cand ne plimbam pe plaja asta, cam pe la asfintit, am vazut multi crabi, aproape de mal. Mai tarziu am intalnit un localnic cu o geanta plina de clesti nervosi. Metoda banala de pescuit ne-a dat idei. Asteptam urmatorul loc in care sa-i intalnim 🤤

curtea hostelului lui Victor, un rugbyist care de 17 ani sta aici, pe insula.

o curte retrasa de la strada, in mijlocul naturii, cu cei mai batrani banani intalniti, cu o piscina simpatica, cu un foisor unde se mai aduna lumea sa cante la chitara, cu hamace si cu leaganul acesta. Un hostel ce nici nu cred ca avea usi la intrare sau, daca avea, erau mereu larg deschise, cu niste canapele mari si comode impartite cu cainii casei. Toata lumea avea bagajele in camere descuiate permanent, cu o masa era mare si primitoare la micul dejun. Intr-una dintre dimineti ne-a vizitat o familie de maimute pitice, cu pui, care au primit toate bananele din casa 🙂una din metodele de a ajunge pe plaja, este de a traversa niste dune de nisip. Dune care arata ca un munte inzapezit. Dune de pe care, cateva sute de metri mai sus, se dadeau nisipbord-istii pe burta sau cu placile in picioareultimul apus din 2018asa cum ne doream inca inainte de a pleca, revelionul l-am facut pe plaja, alaturi de gasca de la hostelinsa nu eran numai noi. Plaja era plina ochi. Fiecare grup se distra in felul lui, avea propriul bar portabil, eventual si ceva muzica sau

cantau impreuna. Tot mixul de oameni arata pregatit de noul anfocul de artificii, desi nu cel mai grandios vazut vreodata, ne-a dat cu emotii. Emotii de an nou, emotii de calatorie, emotii de picioare desculte pe nisipemotii de la dorintele pe care ni le-am pus in timp ce saream cele sapte valuri, conform traditieiemotii de oameni frumosi, deschisi si sufletisti. Brazilia ne-a mers la coração ❤️. Multumim!party boy prea obosit sa mai dea like-uri la pozele de pe plaja

Acesta a fost hostelul, aceasta a fost insula, aceasta a fost tara. 🇧🇷 Brazilia 🇧🇷